Povestea mea : Un intrus-Tuberculoza

Update: In 2020, viata noastra a fost afectata de virusul COVID 19. Cred ca experienta de a fi bolnav de tuberculoza este oarecum complementara cu experienta traita de bolnavii COVID 19, va urez lectura placuta...

Am creat acest blog pentru a va impartasi o poveste reala : ce inseamna sa te imbolnavesti de tuberculoza la 24 de ani. 

Acum, dupa 2 ani ( articol scris in 2011)  de cand am scapat de aceasta boala, simt ca am puterea sa va impartasesc din experienta mea. Totul a inceput in luna februarie 2009, cand am inceput sa ma simt destul de rau, sa fiu lipsit de putere si sa am stari de subfebrilitate. Am continuat sa ma duc la servici sperand ca e o simpla raceala si ca imi va trece.Dupa job aveam si scoala si ajungeam acasa tarziu si sleit de puteri .Am dus-o asa o luna de zile, tot sperand ca ma voi simti mai bine.
Pana cand, intr-o duminica seara, in timp ce stateam la televizor, am simtit ca ard.Mi-am luat temperatura si termometrul arata 39,4. Luni dimineata am sunat la servici sa le spun ca sunt bolnav, mi-am sunat medicul de familie, mi-a recomandat ceaiuri, repaus total, si medicamente de scazut febra. Dupa cateva zile am inceput sa ma simt mai bine..sambata ce a urmat am decis sa ies putin din casa sa ma plimb. Nu tuseam mai tare decat pentru o raceala normala, nu am scuipat niciodata sange..simtomele au fost blande.
Sambata seara, ajuns acasa ma simteam din nou sleit de puteri. A doua zi, duminica m-am trezit cu febra 38 si ceva si am decis sa ma duc la spital la urgenta .
M-am urcat in masina  si m-am deplasat catre urgente. Le-am explicat ce si cum, si mi-au recomandat sa ma duc la spitalul de boli infectioase. M-am urcat din nou in masina, am parcat in fata spitalului si m-am dus la camera de garda. Acolo, dupa ce m-a examinat medicul de garda mi-a spus ca va trebui sa ma internez pentru investigatii. Eram suspect de gripa.
A doua zi, doctorita de pe sectie ma trimite la raze, la ecograf si imi pune diagnosticul de pneumonie viral-bacteriana. Deci aproximativ 2 saptamani de repaus la pat cu medicatie specifica. Aveam in continuare febra 38 si in spital in pofida perfuzilor si medicatiei anti virale la care am fost supus.
Am stat in spital o saptamana, dupa care la insistentele mele, doctorita m-a lasat acasa,spunandu-mi ca ce a fost mai dificil a trecut dar ca mai trebuie sa stau o sapt acasa si sa vin la control dupa aceea. Ma simteam mai bine, dar tot aveam stari subfebrile si transpiratii noaptea.
In tot acest timp am lipsit de la serviciu si de la scoala. La control, o noua radiografie la plamani si o surpriza...nici o imbunatatire pe film. Mi-a facut trimitere la spitalul pe pneumoftiziologie pt investigatii. Noroc ca locuiesc intr-un oras mare in care serviciile medicale sunt cat de cat puse la punct.
Trecusera 3 saptamani si eu inca ma tot plimbam intre spitale cu tuberculoza dupa mine. La pneumoftiziologie, din nou raze, examen IDR ( care a iesit negativ), totul culminand cu o bronhoscopie( mi-a luat o proba de tesut din plaman pt a vedea exact cauza simptomelor mele de oboseala si febra ) . Pe radiografia normala nu se vedea mare lucru..mi-au zis ca seamana cu o raceala netratata ce vad ei pe film.
Doctorita mi-a spus ca ma va testa si pentru TBC iar rezutatul imi va veni cel mai devreme in 3 saptamani. Asadar au urmat 3 saptamani de asteptare..saptamani in care am continuat sa ma duc la facultate sa nu pierd cursurile de master. La servici am mers o saptamana, dupa care m-am simtit prea epuizat si am cerut concediu medical.
Dupa 3 saptamani.ma duc la spital..ma asez la rand iar dupa 2 ore sunt chemat inauntru. Doctorita deschide in fata mea un plic, il citeste si imi spune rezultatul : Ai TBC, dar nu te ingrijora, se trateaza, tratamentul dureaza 6 luni si daca il duci pana la capat te vindeci complet.
Asadar, dupa aproape 2 luni de dute-vino intre spitale, in aprilie 2009 mi-am aflat diagnosticul:bolnav de TBC. Eram cu moralul la pamant: imi facusem atatea planuri pentru perioada urmatoare, 6 luni de tratament insemnau infernul pt mine. M-am gandit ca imi voi pierde jobul, voi rata examenele din luna iunie, m-am gandit la prietenii mei, la persoana de langa mine. Eram distrus.
Tot ce mi s-a spus apoi e ca trebuie sa ma duc sa imi iau medicamentele pt prima luna, sa semnez pentru ele si ca prima luna sa stau izolat in casa deoarece eram contagios ( mi s-a oferit o alternativa de a sta intr-un salon cu alti 12 barbati dar am refuzat categoric..mai bine in camera mea, langa laptop si cu acces la internet si la TV ) .
Prima luna a trecut greu. In fiecare dimineata ma trezeam si imi numaram antibioticele : 12 pastile luate pe stomacul gol.Asta ma astepta timp de doua luni de zile, zilnic. Eram destul de deprimat dar m-am ambitionat ca trebuie sa duc pana la capat acest tratament extrem de dur. Stiam ca in jurul meu, afara, viata isi continua cursul firesc, cu mine sau fara mine. Dar eram decis sa particip din nou in circuitul activ al vietii si sa scap de aceasta boala teribila. Dupa doua saptamani de stat in casa si de luat pastilele ma simteam deja mai bine, nu mai aveam febra, starile de oboseala se ameliorasera…Deja se vedeau rezultatele rabdarii mele.
Medicii spun ca dupa 3 saptamani de tratament intensive, bolnavul de tuberculoza nu mai este contagios pentru cei din jurul lui. Asa ca dupa 3 saptamani de stat in casa am inceput sa ies la cate o plimbare prin parc cand era frumos afara. Plimbarile imi faceau bine, ma ambitionau, vedeam oameni care isi desfasurau activitatiile zilnice in perfecta armonie. Ma bucuram ca nu imi scrie pe frunte “bolnav de tuberculoza” pentru ca m-ar fi ocolit toti .
Dupa doua luni de tratament, ma simteam si mai bine. Schema de medicamentatie a fost redusa de catre medic, trebuia sa iau mult mai putine pastille si doar de 3 ori pe saptamana ( luni, miercuri si vineri), totul mergea bine. Am inceput sa ies cu prietenii din nou, sa ma plimb prin oras , sa stau la terase la fel ca si o persoana sanatoasa.
Despre boala mea stia doar familia, colegii de munca si prietena mea. Am decis sa le spun prieteniilor si cunostiintelor ca absenta mea de 2 luni din peisaj se datoreaza unei pneumonii urate cu tot felul de complicatii. Nu stiu daca m-au crezut toti, dar cand m-am intalnit cu ei dupa doua luni nu mi-a pus nici unul intrebari banitoare si nici unul nu s-a ferit de mine. Chiar daca locuiesc intr-un oras de peste 300.000 locuitori, zvonurile se raspandesc rapid. Probabil ca banuiau toti cam ce am avut dar au avut respectul sa nu imi puna intrebari deranjante.
Am reusit intre timp sa imi iau examenele ( profesorii stiau despre boala mea ) dar le-am spus ca nu prezint nici un risc pentru ei, deoarece medicul mi-a spus ca dupa o luna de tratament, pot sa fac orice doresc cu conditia sa nu fie foarte obositor . Bineinteles, la servici ma puteam intoarce abia dupa 6 luni cand tratamentul este finalizat.
Dupa 4 luni de tratament ma simteam chiar foarte bine, la fel ca si inainte. Am calatorit mult prin tara cu masina , m-am dus la munte ( aerul tare face bine la plamani ) dar am facut totul cu masura, fara sa ma obosesc. M-am dus cu avionul intr-o tara straina 6 zile in vacanta, mi-am luat necesarul de medicamente pentru zilele cat voi lipsi din tara si totul a fost in regula.
Am scris toate acestea pentru a schimba cumva perceptia generala ca bolnavul de tuberculoza este un individ livid, lipsit de putere si tintuit la pat. Daca se respecta tratamentul si exista o auto-disciplina vindecarea vine de la sine. Plus ca tuberculoza nu este neaparat boala saracului.Poate lovi pe oricine, oricand.
Dupa 5 luni de tratament deja nu mai aveam rabdare si imi doream sa ma intorc la serviciu. Stiam ca intoarcerea nu va fi usoara avand in vedere ca voi fi privit altfel de catre colegii mei, dar depindea numai de mine sa le arat ca sunt o persoana perfect normala care a luptat cu boala si a invins-o. Dupa primirea rezultatului de la spital am fost lasat sa ma intorc la servici. Colegii s-au bucrat cand m-au vazut si am fost primit bine. Normal ca erau unii care ma tot intrebau detalii si vroiau sa se asigure ca nu se pot imbolnavi dar am avut rabdarea sa le explic ce si cum, pana am simtit ca dupa o perioada de timp chiar si cei mai dificili dintre ei au inteles ca sunt “safe” pe langa mine.
Toata perioada aceasta de 6 luni a avut doua momente cheie:
Primul moment a fost cand am primit vestea ca sunt bolnav de TBC de la doctorita care ma investigase. Imi amintesc ca am iesit devastat de pe poarta spitalului, era o zi insorita de primavera, si am sunat-o pe mama sa ii dau vestea.
Al doilea moment a fost undeva in luna septembrie, la fel, o zi insorita si calda de toamna cand am iesit din curtea spitalului fara punguta de medicamente in geanta , de data asta avand o multumire interioara de nedescris si o bucurie imensa…M-AM VINDECAT, AM SCAPAT, sunt din nou LIBER.
Si in ziua aia am stiut ca de atunci inainte voi privi viata cu alti ochi, voi respecta pe oamenii din jurul meu si voi respecta natura care ma hraneste si  imi voi respecta organismul. .

Daca aveti o poveste similara, puteti trimite povestea dumneavoastra la adresa despretuberculoza@gmail.com si o vom publica anonim pe site. Este foarte important ca toti cei care sunt afectati de aceasta boala sa lupte si sa invinga boala, iar fiecare experienta impartasita este importanta. Va multumesc si fiti puternici!

www.tuberculozainromania.ro