Povestea Laurei

Povestea mea….a inceput in seara de 13 decenbrie 2010. Atunci a inceput toata nebunia. Tuberculoza la 22 ani….
Nu ma-am simtit rau,nu eram obosita, nu am slabit, nu am constientizat starile febrile (doctorii mi-au spus ulterior ca daca am avut  temperature  mica, de genu 37 cu 1, probabil ca nu mi-am dat seama), foarte rar daca tuseam (o data pe zi, de 2 ori, nu am crezut ca e ceva important) dar aveam o alta problema.  Practic nu am avut niciunul dintre simptomele obisnuite. De ceva luni simteam ca am momente in care nu pot sa respire, simteam ca ma sufoc, nu imi intra destul aer, de multe ori cascam sau oftam ca sa fac sa imi intre mai mult aer. Dupa un examen la facultate, in luna iulie, nu am suportat starea aceasta, prietenu meu s-a alarmat ca nu puteam sa respire….si asa am ajuns la Spitalul Judetean la Urgente.
Odata ajunsa acolo, mi-a fost greu sa fac pe cineva sa ma bage in seama. Mai mult asistenetele au inceput sa glumeasca pe faptul ca nu pot sa primesc aer. Intr-un sfarsit am gasit un tanar doctor careia sa ii spun problemele mele….m-a bagat in seama si m-a trimis la EKG si radiografie. EKG bun, plamani sanatosi….in luna iulie. Nu intelegea ce este in neregula cu mine. Pana la urma, impreuna cu alti 2 doctori chemati de dansul, mi-a spus ca s-ar putea sa am probleme cu glanda tiroida si din aceasta cauza inima sa imi bata prea repede (tahicardie) si sa nu pot respire cum trebuie. Mi-a zis sa ma duc si la alte investigatii privind glanda tiroida dar ca in rest nu am nimic.
Am continuat lucrul, facultatea ca pana atunci. Intre timp am sustinut un concurs pe care l-am luat si mi-am schimbat serviciul. In data de 9 decenbrie, intr-o joi, am inceput noul job. Tin sa mentionez ca datorita faptului ca a trebuit sa vin foarte repede la noul service, timp de 4 zile am avut 2 joburi. Dimineata mergeam la unul, dupa-masa la celalalt. Luni dupa-masa, 13 decembrie, dupa 3 zile lucratoare in noul service, cand m-am intins in pat dupa lucru, am simtit ceva cald pe gat. M-am gandit ca e din cauza ca nu am prea mancat in ziua aia. Aveam de gand sa ma odihnesc putin si apoi sa merg sa mananc. In schimb tot a continuat sa imi vina acel ceva cald pe gat…a 3-a oara mi-a fost frica sa scuip pentru ca nu puteam sa ma gandesc la altceva cald inafara de sange. Si intradevar asta era….scuipam sange. Nu pot sa descriu starea de atunci. Ma uitam la sangele rosu din chiuveta si parca nu intelegeam de unde vine.
Nu am fost in stare sa conduc in momentul ala, asa ca am chemat-o pe mama sa vina de la lucru sa ma duca la spital, pentru ca scuip sange. A ajuns foarte repede, am mers la primul spital, care ne-a trimis la clinica ORL (cica sangele imi venea de pe trahee), apoi am fost trimisi la Spitalul de boli Infectioase, care ne-a trimis mai departe la alt spital pe motiv ca nu au cu ce sa imi faca radiografia. Ajunsa la al 4-lea spital din acea seara, am fost dusa la urgente unde mi s-a facut radiografia. Rezultatul  radiografiei,citita de 4 doctori atunci de garda si 12 asistente (si nu exagerez) a fost ca am plamani perfect sanatosi. Eu cam o data pe ora scuipam 2-3 linguri de sange….pana nu au vazut asta in fata lor, medici nici macar nu m-au crezut. Cand si-au dat seama de gravitate, au zis ca sangele imi vine din stomac. Asa ca mi-au bagat un tub pe nas pana in stomac, ca sa imi scoata sangele a carei provenienta cica ar fi fost o gastrita. Au zis ca trebuie sa ma interneze cel putin o saptamana, pentru ca am o cantitate destul de mare de sange in stomac si ca am gastrita. Am avut ceva obiectii asupra faptului ca vroiau sa ma interneze, abia incepusem lucrul, dar cand mi-au pus alternativele in fata, adica posibilitatea de a refuza tratamentul sau de a accepta sa fiu internata, am ales variant internarii.
In decursul urmatoarelor  2-3 zile nu am avut voie sa mananc sau sa beau nimic, stateam numai pe perfuzii, cu un tub pe nas pana in stomac si ulterior si unul pe gura. Ma sufocam cu atatea tuburi….doctorii mi-au spus ca e numai in mintea mea pentru ca am plamani perfect sanatosi. Sefa de sectie insa i-a recomandat lui maica-mea sa ma scoata cateva ore din spital si sa ma duca si la un tomograf. La tomograf rezultatul a fost de caverna pe plamanul drept…nu am primit mai multe detalii, personalul de acolo spunandu-ne ca vor fi trimise la spital si vom afla ulterior.
Pana a 2-a zi cand am fost mutata la Spitalul de boli infectioase, toate asistentele si  toti doctorii se fereau de mine. Nici nu ar fi trebuit sa se fereasca daca ar fi stiut sa citeasca corect o radiografie. O caverna cu diametrul de 2 cm nu cred ca nu se observa intr-o radiografie.
Nu stiu cum sunt alte spitale de tbc, dar cel in care am ajuns eu era sub orice critica. Nu pot sa descriu stadiul de infectare din acel spital, mucegaiul, patul, mirosul de urina…pur si simplu ingrozitor. Mi-au repetat analizele de sputa de 6 ori, pentru ca imi ieseau negative de fiecare data si nu intelegeau cum e posibil, avand o caverna intr-unul din plamani. Pana la urma au zis ca inseamna ca nu sunt contagioasa, sau ca posibil sa nici nu am virusul si leziunile de pe plaman sa fie din cauza unei pneumonii netratate. Cine a avut de a face cu doctorii romani poate sa confirme faptul ca nu dau prea multe detalii. Trebuia sa ma rog de ei sa imi zica orice mic detaliu. Cu parere de rau spun acum ca din toti medicii intalniti in lunile astea (si este un numar destul de mare), unul nu si-a dat interesul. In schimb am intalnit 2-3 asistente pentru care am toata stima, si care impotriva obiceiului romanesc, nu s-au asteptat la nimic. Cati doctori intrebam, atatea opinii diferite primeam.
Am stat 45 de zile in acel spital (de Craciun si de Anul Nou mi-au dat voie sa merg acasa, si pe la sfarsitul perioadei si in weekenduri ma mai lasa pe acasa), vazand tot felu de oameni ai strazii care stateau in paturi alaturi de copii de 18-20 ani care numai dintr-un ghinion stupid au contactat aceasta boala. Nu intelegeam cum de eu (alaturi de acesti tineri), care practic am trait in puf, caldura constanta in casa, haine bune, mancare calda, m-am putut imbolnavi de o asemenea boala considerata ca fiind o boala a saraciei.
Ma gandeam de cum voi fi perceputa de prieteni mei, pentru ca trebuia sa le spun ca sa isi faca si ei analizele. Am primit reactii de tot felul: de la indiferenta, dar care acuma ma evita, pana la reactii foarte urate de a ma acuza de posibilitatea de a fi luat si ei aceasta boala,  pana la niste reactii atat de pozitive si pe care in momentul ala nici nu le visam. De la 20 de prieteni (nu cunostinte) am ramas cu mai putini de 5. Dar nu imi pare rau…sunt mai putini, dar mai pretiosi.
Tin sa mentionez cea mai buna reactie, pentru ca mie una mi se pare nemaipomenita. A venit din partea unei prietene nu de foarte multi ani cunoscuta (spre deosebire de persoanele pe care le stiam de 15 ani si care au ales sa plece), care a facut un gest atat de simplu si totusi atat de graitor. In saptamana in care doctorii inca nu stiau ca nu sunt contagiaosa, si cam toti se fereau mai mult sau mai putin de mine(aici ii inteleg, ma vizitau, dar se fereau intr-un anumit fel), ea a venit la spital, m-a intrebat in glum ace caut acolo, m-a strans in brate si m-a pupat. A fost un gest imens pentru mine si nu i-am spus asta niciodata, dar imi place sa cred ca stie.
Acuma, dupa 4 luni de tratament  ma simt mai bine. Inca am atacuri de panica si nopti in care nu pot dormi gandidu-ma ca oricand poate reveni aceasta boala.Multe dintre informatii le-am aflat de pe net, pentru ca doctorii nu iti spun o gramada de chestii esentiale. Stiu ca nu e bine sa ma stresez, dar nu ma pot abtine. Ma macina gandul ca as putea trece prin asta din nou. Sper sa nu fie cazul.
De cateva zile am aflat ca sotul uneia dintre cunostintele parintilor mei a fost diagnosticat cu TBC, forma destul de grava, si cu toate ca are un copil de 7 ani acasa si el insusi in jur de 50 de ani, refuza de o luna sa fie internat si sa ia tratamentul. Un astfel de criminal (altfel nu il pot numi), inafara faptului ca isi imbolnaveste propria familie, poate imbolnavi zilnic cativa oameni. Din cauza a astfel de personae egoiste sunt spitalele de TBC pline de tineri care nu ar avea ce sa caute acolo.
Abia astept sa ies, ca si tine, pe usa Dispensarului TBC fara medicamente si cu o radiografie curate. E adevarat ca dupa o astfel de chestie vezi oameni si totul din jurul tau altfel. Esti mai uman la nevoile oamenilor de langa tine si acum ma gandesc ca sunt oamenisi copii, din pacate, mult mai incercati de boli, unele incurabile. Nu ar trebui sa imi plang de mila, ci sa ma gandesc ca exista oameni care nu au stiut si nici nu vor stii niciodata cum e sa duci o viata normala. Pentru mine au fost doar cateva luni in care nu am avut voie sa fac efort, si cativa prieteni nesemnificativi in minus…..

Comentarii

  1. Am citit cu sufletul la gura povestea ta, si acum am o stare foarte aiurea de inutilitate, pentru faptul ca nu prea ai ce sa faci sa schimbi maniera dezgustatoare a medicilor din Romania. Zilele astea am fost sa imi fac radiografie la plamani si am vrut sa bat vreo doua doctorite.
    Am avut si eu TBC dar cand eram mica, la 11 ani. La fel, si eu am trait intr-o familie buna, cu mancare calda si tot ce trebuie :) Eram prea mica pentru vremea aia ca sa inteleg ce se intampla, doar ma ofticam ca trebuie sa stau atata timp in spital in loc sa ies afara sa ma joc. Pe parcurs mi-am dat seama ca e o boala grava si chiar si in ziua de azi, dupa 13 ani in care nu am mai avut probleme, mai traiesc cu frica sa nu revina boala si sa nu mai trec prin ce am trecut atunci.
    Dar intre timp, am ajuns la concluzia ca toate lucrurile rele care se intampla, sunt ca sa ne arate parti ale lucrurilor bune pe care nu le vedem.
    Multa sanatate!
    Nora

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, si eu am boala de 2 luni si un pic. La fel ca si tine am scuipat mult sange si am inceput sa fac atacuri de pania. Din pacate le faceam des si nu l-am mai putut stapani. Acum iau si tratament pentru atacurile de panica :( in shimb ma simt bine si abia astept sa treaca cele 6 luni de tratament pt tbc, sa ma duc din nou la muca si sa aud ca sunt vindecata...Multa sanatate iti doresc! Anamaria S.

    RăspundețiȘtergere
  3. mi-au dat lacrimile , am 21 de ani si am pleurezie tbc. ce ai simtit tu am simtit si eu , numai ca eu am stat doar 2 saptamani in spital , eu am sputa si lichidul negativ. nimeni numi spune nimic ce am aflat am aflat de pe net. nu stiu care e diferenta dintre tbc si pleurezie tbc , nu stiu de la cine am luato. nu stiu daca am dato cuiva, toata lumea vrea spaga si atat. imi pare foarte rau si pt tn si pt mn. sa ne dea dzeu sanatate sa nu revina. ca nu stiu ce trebuie sa fac facem sa nu mai apara . sa avem si noi copii si o viata linistita.

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo Laura.. ce ai spus tu, si cum ai spus-o is cuvintele cu care as fii spus-o si eu .. Mie imi e ciuda ca nu poate fii depistata la timp boala, nimeni nu face nimic sa te ajute, nimeni nu promoveaza anumite programe de testare a tbc-ului, sau orice chestie de gen ..eu aveam virusu declansat in organism de cateva luni, pana sa-l descopar..abia in etapa finala, cand a aparut tusea aia persistenta, transpiratiile si slabitu, mi-am dat seama ca e ceva in neregula, si ca poate am tbc..Asta cu ajutoru faptului ca si frate-miu a avut cu 2 ani inainte.. Si eu am stat in spital 40 de zile, si eu am fost tratat cu indiferenta.. orice intrebare o puneam, raspunsu era unu vag, evaziv, din partea fiecarui doctor/asistenta.. Pentru ei orice persoana are tbc, e considerata " inca un numar "

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua!ma numesc alexandru,am 24 de ani si sunt cam in aceeasi situatie ca a ta(simptomele,adica scuip sange,tuse,dureri toracice,transpiratii etc+ca am fost la o bunica care avea tbc).Din toate astea reise ca am boala,cu toate ca radiografia,sputa,pana si tomografia au iesit normale.Pur si simplu nu mai rezist,nu mai stiu ce sa mai fac.Daca m-ai putea ajuta cu un sfat ai fi de un ajutor imens.multumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. Probabil sunt destule cazuri de acest gen.
    Fetita mea de 17 ani, are pleurezie TBC. A tinut-o la Budimex 4 zile pe un tratament puternic si vazand ca nu scade apa de la plaman, au transferat-o la Spitalul de Pneumologie Marius Nasta. Ca simptome nu avea decat dureri puternice in stanga fata si cateodata lipsa de aer.
    Acum este sub tratament internata. Doctorita mi-a spus ca in principiu nu se ia dar imi spune sigur dupa ce-i face bronhoscopia. Sunt 2 doctorite foarte bune: Dr. Mihailescu si Dr. Filipescu. Au avut rabdare si ne-au raspuns la toate intrebarile. Sunt foarte multumita de cum se ocupa de ea.
    Nu stiu de unde a luat. A avut un coleg cu tbc in clasa dar in urma cu 9 luni. A facut initial idr si i-a iesit negativ.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Povestea mea : Un intrus-Tuberculoza

Povestea lui L.